XIII

 

W: Eu mă contopesc cu tine în simțiri,
sufletu-mi scăldat e-n iubiri.
Mi-e de-ajuns să te știu îngropat,
O, suflet de înger uitat.
Și cu cerneala-n peniță să-ți scriu
să-ți ușurez greul sicriu.
Pata neagră de cerneală vrea să-ți nască cuvinte,
dar stă ascunsă-n colțul ei, în somnul cel cuminte.
Nu va mai ști nicicând,
nicicum ce gând putea transpune
de putea fi unul bun sau răul în el să răsune.
În negrul dur vârf din pana de corb
stă ucis un ghemotoc de colb
Și-mi îngreunează scrisul stângaci,
pierzându-ți pașii pe unde să calci
în drumul spre mine, spre brațe eterne
în sălașul de somn, să-ți așezi capul pe perne.
Din străfunduri se aude o resemnare,
ce poate fi și nu mai e o viață ce parcă doare.
Ți-aș cânta ca unui copil...

N: Stai, nu te sforța, fiindcă nu-i nobil
Să îmi cânți? Din nou eu iți zic,
în nemernic vis m-am trezit
și-n arhaice brate-ți adorm încă un pic.
Sunt prins în a clipei nesomn,
din nou din mine nu iese niciun om.
Mărăcine la cap eu îmi port,
mi-e perna și pătura-n care înot.
De apă mi-e frică, de-aceea eu zbor,
nu sunt pește, sunt aviator.
De ce vrei să-mi cânți, tu, gropar la nunta aleasă,
nu știi că iubesc o alta mireasă.
Sunt prins între ziduri de iubire adevărată,
un veșnic labirint de glasuri de obadă.
Pe nume mă strigă, nu pot să o las
să piară-n lumea înecată-n necaz.
Mătrăgună îmi picuri pe sânge, fetiță
ce-mi porți crucea pe drumuri din iță,
durerea n-o voi, arunc-o în stradă,
mă lasă liber să simt o lopată.
Pe creștet, pe gură,
pe întreg trupul din cer,
pământul să-mi șadă închis în cutia de lemn.
Un ochi de sticlă mă urmărește cu ură,
unde să fug de-a morții căutătură?
Imagini uitate pe ceruri apar,
cu lacrimi de frică am umplut un pahar.
Îl vărs peste timpul ce repede fuge
să-i sting setea ce până la mine ajunge.
De mă va prinde iar voi scăpa
de vorba de aur din inima sa.

- va urma -
--------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan