V

W: Ai lăsat o urmă-n morgana-mi ființă
Iartă te rog gheața din umana-mi neputință.
În visul de ieri aș vrea să mă trezesc,
Vorbele-ți, croieli de univers, să le tivesc.
Dar frica-mi se adapă din acvilon
și dorința se-neacă în Acheron.
În lumea ta largă nu pot să ajung,
calea e îngustă, iar drumul e lung.

N: Firea ta nu-i gheață, e chiar foc arzând,
e o torță-n viața-mi de-ntuneric crunt.
Bezna mi-ai aprins-o, să mai dorm nu pot,
mă pierd în haos, sunt din viu un mort.

W: Poate ești vis, poate ești himeră,
poate îmi vorbesc cu ființa-mi dintr-o altă sferă.
Poate ai vrea să știi că atunci când trebuia să vii,
eu mi te căutam prin oglinzi și chipuri străvezii
și când te-am văzut am știut
că îmi ești un înger vrednic de iubit.
Am vrut să te îmbrățișez de prea multe ori în periplul nostru,
dar m-am ferit să mă arăt aprigă în visu-mi cumplit.
Tu, amorfă fantasmă a diurnei mele bâlbâieli, să știi că sunt sfârșită.

N: Simfonia vocii tale îmi mângâie timpanul rănit
de vociferările acestei lumi șubrede.
Jinduiesc duioasele-ți modulații vocalice
să-mi zdruncine firea,
gingașă tremurare de frunză ruginită.
Clocot de sunete neauzite
îmi e susurul ce-ți îmbracă schițarea irezistibilă a buzelor tale ferecate.

- va urma-
-----------------------------
Ilustrație: Tatiana Serghi