Actul 3

 

În vremuri uitate de griji nenumărate, în stânca necioplită de vântul ursuz, două chipuri de om ce stau cu sufletu-n sus și alipite-n granit nu-și pot spune decât eternitatea care le păstrează împreună, dar a venit o furtună și le-a despărțit, iar acum ele caută gustul de la început. Se tot sărută rocile între ele, dar nu-și potrivesc aroma de fiere. Bolovani și pietriș, nisip și humă se tot caută, dar fără putere. Izbăvi-vor ele să se împreune doar atunci când sufletele se vor întoarce-n sus și glasul de lup nu va mai urla, de pe stânca amnezică, urlând la iubita lui, luna.

N: În suflet picuri de venin ți-am stors,
după ani de pribegie
printre norii de hârtie,
tu fărâmă dintr-un tors,
m-ai zugrăvit.
Esență nu-s și nici n-am fost vreodată
împătimit să stric a cerului roată,
ci am lăsat să curgă-n drumul meu
tot ce-i dat de la Dumnezeu.
Mi-ai tremurat în ochi frântură de-ntuneric
de dinainte de lumină
și mi-am așezat în suflet
lăcaș de lacrimi pentru orice străină.
Însă nu am reușit nicicum
să-ți cuprind ființa-ți de fum.
Alerg pustiu și trist prin deșertul din asfalt,
Cotrobăie-n vene viermi diabetici de cobalt,
bitum clocotind doar chipul îngerului de zăpadă,
ce-n inima-i izvor de otravă.

W: Mă descompun, îmi pierd orice simțire
încep să nu mai văd și să aud, sunt mută de orice grăire.
Sunt goală și pășesc alene pe un covor de frunze moarte,
nutrind speranțe efemere,
dar mă rup, mă rupi, iubitule, de realitate.

- va urma -
---------------------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan