Diafană dorință

 

În nu știu ce demonic fel,
în vis mi-ai apărut - dușmanul corb pe loc te-a păcălit,
iar munții de zăpadă cu ochii i-ai topit,
ca-n ei să porți căldura să mă fi vrăjit.
Pe minte-mi stai,
pe tronu-ți prințesă alburie
din costelivă făurire,
și-n pântecele lumii
un glas tulburător ți-a dat
să-mi zdruncini a mea fire,
de până atunci fără păcat.
Te-nalți peste voința mea,
tu diafană dorință,
mă lași tăcut în peruzea
să te culeg ființă.
Semințe-am tot sădit,
în mintea mea-i tot una,
de vrei tu să încarnezi un bulb,
de floare-i mătrăguna.

Pictură: Zdzisław Beksiński