Funebru

 

Trupu-ți jilav e gol, strident, stingher
și singur în cuva ploii.
Dincolo de mâl se întrezărește sufletul,
carcasă de pofte.
Știu că am să cad,
dar unde-i sfârșitul,
unde-i fundul abisului?
Ceasul s-a oprit demult din fuga lui grăbită
și praful iar s-a lăsat greu pe inima-ți dospită.
De mult o stea n-a mai lucit
pe cerul plin de negru
și vântul n-a mai fugărit
un gând de-al tău funebru.
Irișii tăi mari în care-i sădit păcatul
m-au împins la omor,
genocid de cuvinte,
să-ți șoptesc taina iubirii fierbinte.
Nuferi din neguri țesuți
în văpaia lacrimilor trecute mistuiți,
zbenguiri și jocuri de fulgere ce nu te scapă,
din ochii de înaripată fată.

Pictură: Zdzisław Beksiński