II

 
N: Mă recompui din gesturi și din vorbe,
cuvinte scrise-n toamna decentei tale norme,
îmi trezești orice simțire
cu bogatele-ți mărgele din angelica-ți fire.
Destinului iernatic, tu primăvară-i dai,
în noaptea-mi din privire, tu în lumină răsai.
Vorbește-mi cu glasu-ți nocturn
sau lasă-mi visul să pot să dorm taciturn.
Mă urmărești, mintea mi-o ai,
însă în inimă-i un alt suflet din Rai.

W: Îmi lipsești ca o ploaie, ca un roșu aprins,
în ațele tale, zburând, iar m-am prins.
Și trag cu putere, mă învârt ca într-un joc
să știu că legătura mă va ține pe loc.
Scăparea îmi fuge, o văd dispărând
și cu răbdare îmi storc încă un gând.

N: Mă gândesc la tine cu aprigă teamă,
eu de Jos am coborât pe pământ,
la sfârșit voi să dau seamă
pentru tot ce ți-am făcut prin cuvânt.
Nu te lăsa-n mrejele abisalei emoții,
te rupe și fugi cât mai aproape de-ale îngerilor porți.
Eu sunt întuneric, durere-n vânt,
orice vorbă-ți mă întoarce-n pământ,
eu ție nu-ți sunt aprins,
sunt doar păpușarul de care te-ai prins.
Regret e o vorbă atât de crudă,
spusă doar de cei ce n-au iubit vreodată.
Eu nu pot, nu știu ce ești,
spune-mi clar, renunți la povești?
Că și eu voi arunca litera ce mult te îmbracă.
Eu te voi, ființă bună,
să-ți țin visele-n mână,
toate astea pe lună plină,
neatrasă de mintea-mi nebună.

- va urma -
--------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan