Dar oare vrem?

 

Albeața incoloră a purei tale inocențe
m-a împins pe mine să te murdăresc
cu seva sângerie a vocalicelor consonanțe
din cuvintele jertfite.
Crede-mă e un blestem, nu un dar-
ești surghiunit să cerni suferința prin alambicate fraze
și să-i împingi pe oameni în lanțurile nimicniciei.
Trebuie să visezi.
Da, asta e-
dă-mi un vis și-ți voi face un castel,
fără ferestre și fără uși,
cu scări ce dau în coridoare
și nisipuri mișcătoare.
Noi înșine putem trăi poveștile citite-n cărți.
Dar oare vrem?

Pictură: Zdzisław Beksiński