Ești frăgezimea zorilor

 

Adulmec izul tău geros de crini abia îmbobociți,
mătrăgună-n palide chemări!
Diurne mânuțe ferme ce-n holuri dumbrăvite, le-am văduvit.
Și sânge clocotind în ceruri din care ai venit.
Bătăi de inima zăludă, bătăi de ochii și vene verzi,
bătăi de vânt tomnatic, bătăi în porți de lemn.
Ți-am văduvit chemarea, ucisu-ai în tine lacrimi
când pe-a culoarului tenebră
eu am fugit și n-am mai venit.
Șiroi neîncetat de humă
ce-n poarta copârșeului îmi bate,
mă-nalț la cer, te prind de-o aripă,
exact de partea-ți de eter.
Ești frăgezimea zorilor, ești tu.

Pictură: Zdzisław Beksiński