Gară

 

Gară cu pantof de damă,
halte cu primăvăratice glii.
În ochii apei, puț de iad,
am rostogolit o piatră,
de inimă ea s-a lovit să pot săpa o groapă.
Adânc am tot săpat
și-n viermi lopata a ospătat
până ce un trup de lemn eu am găsit.
L-am spălat- un lemn dulceag și sfânt,
l-am sărutat pe mâini și fruntea s-a înroșit.
Jăratecile-mi buze pe lemn l-au ofilit.
Scrum am acum în voce,
cenușă eu vorbesc, însă-i dulce amintirea ce o rostesc.

Pictură: Zdzisław Beksińsk