Frica

 

Lipsindu-ți îmi lipsești, ființă din străvezii priviri,
inocenta-ți purtare mă tulbură-n mers
și orice pas eu fac te am în al meu vers.
Tu, zâmbet cald, aztec, îmi înfierbânți menirea,
te picur încet în foi să-mi naști tăcută iubirea.
Tu, angelică gingașă a tristei mele febre,
tu buburuză nepătată a delicatului omăt
mi-e dor de tine și deșertul l-aș străbate,
de-aș ști că-mi încălzești cu soarele-ți a mele toate.
Și însăși frica mi te-alungă.
Frica de a fi iubită, frica de nestăvilit,
frica de a fi mereu gândită, frica de un hoț smintit.
Frica de-a urca la stele, frica de neglăsuit,
frica de-a gusta din rele, frica fricii de întâlnit.
Frica sângelui vărsat, frica hematofită,
Frica de muzifiat, frica de-a nu fi rănită.
Să-ți fie frică să mă negi apoi să mă accepți, să mă ignori și apoi să fugi cu răni în lumea celor drepți.

Pictură: Zdzisław Beksiński