IV

El și ea. Octombrie. Pătura de roșcove pe o uliță neumbrită de-a pasului norod. O atingere și vântul îi leagănă pe ei. Starea lor de amintire, balansoarul din povești murmurate la al lunii păzitor și sorbind din ceaiul rece al tomnaticelor zori. Ea, micuța orbitoare, îi mângâie inima aspră a îngerului renegat și-l asigură din pleoape că sfârșitul s-a curmat. Secunde de acalmie. Liniște. Tăcere surdă. El speriat se tot ascunde sub a frigului mănușă, ea însă-l liniștește cu privirea-i de păpușă. Se mai leagănă puțin, se opresc nu-și spun minciuni, iar apoi… Nimic. El e mort, e nifilim.

W: Timp – cea mai dureroasă formă a uitării omului de sine.
Frânturi din pene neumane,
înveșmântând corola trupului celest,
un soare orbitor ce nu vrea nicicum s-apună,
fiindcă de marmură sunt razele ce-l învelesc.

N: Universul ființei mele
în cosmogonica relație cu socialul și cu celălalt
se traduce doar în cuvinte.
Încă nu s-a ivit ființa căreia
să-i demonstrez faptic ne-ignoranța mea.
Faptele nu sunt nimic altceva
decât aplicabilitatea cuvintelor
născute din planul mental al emoțiilor.
Și nu prea îmi stă în putință
să materializez ceva efemer sau imprecis.
Da, sunt născut în hora lexicelor,
jonglez nesimțitor cu ele,
de le vrei, bine-i binele ce se ivește,
de nu hârtiile ce ți le-am mâzgălit
arde-le-voi fără păreri de rău.
Și totuși moneda de schimb e la tine.

W: Adică sunt cuvinte de dragoste și poezioare
toate ce mi le îndrugi?

N: NU, NU SUNT CUVINTE DE DRAGOSTE și NICI POEZIOARE-
doar analfabetisme și agramaticalități brutale.
Iar ironia ta nu-i gustată de papilele mele surde,
totuși cum ai vrea tu să-mi "fapticizez" spusele
când ele nu-s decât vorbe plăsmuite din nebunia mea onirica?
Teluricitatea ta poate a se preschimba cândva...

- va urma -
-------------------------
Ilustrație: Tatiana Serghi