Ars Porchetta

 

Eu nu știu nimic, sunt doar un puști frivol

Căruia îi doarme în pântece un filosof ridicol.

Emit păreri greșite și mă mâhnesc cumplit,

Dar până acum în viață nimic n-am făurit.

Mă leg la cap cu vorbe ce nu cântăresc prea mult,

Mai bine tac vecinic decât să ajung un slut.

Rup verbului un sens ce vrea să zbiere în tihnă,

Metafora mea oarbă e fără de lumină,

Bolborosesc blajinic betege bâlbâieli

Despre o lume crudă ce plină-i de greșeli.

Și cine sunt eu oare de vreau să le îndrept

Cu vorba înmuiată în acidul sterp?

Nu e sublim frumosul de nu-l vezi pe urât,

Așa și eu ar trebui să tac din al meu rât.

Variantă engleză:

I know nothing at all; 

I’m just a frivolous youth,

 with a ridiculous philosopher slumbering in my womb.

 I voice wrong opinions and grieve most bitterly,

 but so far in this life, I have forged nothing. 

I burden my head with words that hold no weight; 

better to stay silent forever than to become a hollow sight.

 I tear from the verb a sense that wants to scream in peace;

 my blind metaphor is devoid of light.

 I gently mumble crippled stutters about a cruel world, so full of mistakes. 

And who am I to want to set them right, with words soaked in sterile acid? 

The beautiful is not sublime if you don't see the ugly; 

so I, too, should keep my snout shut.