Ars Porchetta

 

Eu nu știu nimic, sunt doar un puști frivol

Căruia îi doarme în pântece un filosof ridicol.

Emit păreri greșite și mă mâhnesc cumplit,

Dar până acum în viață nimic n-am făurit.

Mă leg la cap cu vorbe ce nu cântăresc prea mult,

Mai bine tac vecinic decât să ajung un slut.

Rup verbului un sens ce vrea să zbiere în tihnă,

Metafora mea oarbă e fără de lumină,

Bolborosesc blajinic betege bâlbâieli

Despre o lume crudă ce plină-i de greșeli.

Și cine sunt eu oare de vreau să le îndrept

Cu vorba înmuiată în acidul sterp?

Nu e sublim frumosul de nu-l vezi pe urât,

Așa și eu ar trebui să tac din al meu rât.