X

 

Văzând fata, îngerul s-a speriat, și-a mușcat aripa, plângând, a plecat. Din hedonicul eter semnal de gingășie în raze pământii se tot arată, plouă din cer nu cu stropi, ci cu pete. Ea, poate e o ființă de lut, poate nu poate sau poate n-a vrut. Dar aici se scrie-o carte. Ce, e prea umană? Sau siderată? Sau apatică să fie? Ce, ilogicul și fantasma îi sunt unelte atunci când scrie? Oricum, ce va fi, o să iasă!

W: Plouă.
Cu picuri de somn plouă în atrii
din găselnițe umane,
mi-s simțurile de stană, ochii de vată.
Dar plouă.
Și ploaia absoarbe din lacrimi
doar sarea sărată ce curge.
Plouă cu dor peste ființa tutelară a acestor grâne,
Ploaie de dor,
strepezind gânduri de cuprindere totală.
Plouă și doar ploaia cu pașii de apropiere te plouă.
Plouă, iarăși somn plouat de picuri de iubire,
atrocități în vise vegheate
în neștire de tropotul de ploaie.
Și plouă, ființă cu penele-ți înger, plouă peste putință.

- va urma -

Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan