XIV

 

W: Sălaș în brațele-mi să-ți faci,
de ochiul de moarte să nu ai frică,
pe cerul ferestrei gându-ți desfaci,
ochiul de sticlă e a mea fiică.
Lacrimi nu mai vărsa,
adapă-te din inima mea,
nu încerca timpul s-oprești,
am văzut, n-ai sa reușești.
Gorgonica față a faptelor tale
Să nu cumva să te sperie,
muză îmi ești în scriere,
așadar să nu trăiești între zăbrele cu fața-n durere.

N: Pământul ăsta e dur și tăios
Mă simt ca într-un zid anevoios
Construit să mă împresoare
Să nu văd chip, căldură de soare.

W: Zidul ăsta gros și trist te ține departe
nu știu de pot să-l dărâm doar cu șoapte.
Și florile refuză să crească la soare,
cu rădăcinile lor încet să-l doboare.
Și vântul nu-l lovește să-l roadă,
îl ocolește fără să-l vadă.
Și ploaia-n rafale se duce la vale,
nu sapă șanțuri cu lacrimi amare.
Zăpada nu îngheață, focul nu arde,
în genunchi stau și rog îndurare în noapte.

N: Tu, floare evică la lună să-mi crești,
cu rădăcina-ți zidul să-l nimicești
ce pe tine de mine ne desparte,
poate vom fi așa mai aproape.
Tu, vânt elizeu-n baraj să lovești,
cu dinții de frig să nu-l ocolești,
să-l rozi, fărâmă-l cu apă din norii
ce-i cari după tine c-o roaba de flori,
labirint de tuneluri în el tu să faci,
poate așa vei ajunge să-l spargi,
la mine-n brațe să-ajungi
și zăpada și focul vor îngheța ca de tuci.
Zidul nu-l poți dărâma,
urlet de fiară de-ai avea
poate puțin s-ar fisura,
dar tu, angelică făptură,
păsări gingașe ies din dulcea ta gură,
nu zbierete aprigi de demon sticlos,
așa că te-așează-n genunchi frumos,
implora-mă să-ți ofer câte-un os,
iar eu darnic cum sunt, să-ți arunc de aici de jos.

- va urma -
----------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan