Actul 2

Nifilim: Nu mai am minte, nu mai am gând,
Sunt doar o urmă palidă de pământ,
Zac uitat printre mormintele-n rânduri
Vântul mi-alină suferința între scânduri.
Lacrimi de ceară pe suflet se scurg,
Uite, mamă, dau merii în pârg!
Mamă, pe tata nu-l lăsa
Să pună viermii pe fața mea.
Eu sunt viu, încă respir,
Tată, lasă lopata p-un trandafir.
Frate și soră să nu mai plângeți,
Râul de lacrimii voi să-l frângeți.
Doamne, mă iartă că n-am știut
Să nu mușc mărul de la-nceput.

Romburi de cerc în pântecul koalei, jumătăți de început îngropând finale, focul apei modelând cerul, vers de poem ”liricând” epicul. Lovituri de colț de leoaică bătrână, înțepături de aripi din visuri de albină, se vrea poet de nectar divin, ginta nu-i nobilă, e de umil.

Nifilim: Sub poarta mândriei îmi zaci tu, copilă
cu trupu-ți de nimfă și glas de sibilă.
Gândurile ți le culeg și cu grijă le aleg,
încercând să aflu taina
ce sufletu-mi acoperă cu haina
Ce mă arde și încet, cu greu mă roade.
Dimineți amorțite bat în geam,
două păsări adormite stau pe ram.
Nu e nimeni în viață să le asculte,
chiar dacă pot în glas s-ascundă multe.
Secretele-n cer au înghețat
și cântarea lor subit a încetat.
Se pregătesc de somnul cel de veci,
cu aripile tari și reci.
Noaptea-și descărnează trupul,
de p-un cer unde arde rugul,
țipătul de îngeri orbi,
cântec de albi corbi
ce-n procesiuni stelare
aduc nouri de soare.
Doica morții stă împăcată,
gândul lutului-n lopată
și-n colbul de pe mâini
are suflet de străini
ce tăcuți merg ei grămadă
către lumea ailaltă.
Sângele meu de nifilim
n-ar să-I spele nici un nimb,
dar mă rog la Dumnezeu
cel mântuit să fiu și eu
de mânuța ta fragilă
Ce m-a dezbrăcat d-argilă.

- va urma -
--------------------------------
Ilustrație: Tatiana Serghi