XV

 

W: Poate dacă dispar, îți dărâmi singur zidul.
Mă îndrept către hotar,
să ies din visul nostru fugar.
De vei vrea să mă cauți, să mă aduci înapoi,
crezând în acel imposibil noi doi,
încearcă cu aripi când zbori să mă prinzi,
cu lanțuri de fier libertatea-ți să-mi vinzi,
un moment pentru care aș face orice,
să te văd, să te strâng, să-mi fii real doar o clipă,
după care să cred că viața mi-e simplă.

N: Un singur lucru nu-nțelegi și nu-i clar,
de ce vrei să dărâmi ce nu există măcar?
Zidul e doar fantasma ta pură,
eu sunt aici, atinge-mă-n căutătură.
De vei vrea din lume să pleci,
vina o port în ochii mei reci.
Mă întrebai ce păcat am eu-
păcatul de a mă crede Dumnezeu-
creez vise, le vând la preț mic,
mintea de om ți-o sucesc strașnic.
Eu cred în doi, chiar și în noi,
numai că tu ai vrea comunul banal
să-l contemplăm de pe strada Stendhal.
Eu nu-s așa! Eu sunt nifilim.

W: Rămâi atunci în lumea ta de om Ibrahim.

(plângând vrea să plece)

- va urma -
-------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan