Stea îmbobocită

 

Tu, stea abia îmbobocită,
lumină jună ce-mi ești,
de vrei oricând să-mi dai lumină
în întunericul de fier
să știi că brațele-mi nocturne
te vor înfășura-n călduri.
E beznă fără tine-n lume,
și dorul, cancer timpuriu,
îmi macină de tot menirea,
te rog spune-mi să te știu...
tu, aripă de libelulă,
tu garoafă de ghimbir,
flutură-ți mantaua vie
peste mortul meu sicriu...
Mi-e dor și viermii mă tot mușcă
de ce li se par eu gustos?...
Mai am o mână și o palmă
cu care îmi apăr inima de ei...
Strajă inimii în fața foamei
stă iubirea ce ți-o port,
de aceea în susur grabnic
îți șoptesc din nou că te iubesc.

Pictură: Zdzisław Beksiński