V

 

W: Noaptea bătrână mă cheamă la ea,
de vrea să mă fure nu pot observa.
Văd doar întuneric și am ochii grei,
ia-mă de mână, te rog, dacă vrei.
Alături de tine aș putea să încerc
pe podul de piatră cu grijă să trec.
Și chiar dacă totul brusc se dărâmă,
din mine va mai rămâne o mică fărâmă.
Frumoasa nebunie ce lasă urme adânci pe hârtie.
Unde ai stat mort întreaga mea viață?

N: Mort? Întreaga ta viață?
Într-o piața-n Rai, unde n-ai voie să stai.
Mi-am dorit nemușcatul și am aflat neaflatul,
iar acum zac sfârșit în adânc, urgisit,
până-n ziua chemării unei copile
ce nu-mi va vrea iubirea să i-o dau,
ci iubi-mă-va ca pe un rău.
Fărâma ce din tine rămâne
e parte din mine ce-apoi vrea să vie,
să mă reîntregesc
în ființa androgină ce o iubesc.
Însă podul nu-i șubred, e plin de ciulini,
țepii lor aprigi prin talpă când calci
îți intră-n inimă și vreascuri te faci.
Ajunge cu toate-n noaptea sucită,
fluturii nu vor ca iubită o omidă,
ei vor un înger obez,
iar tu ai nevoie de un crez ce să-l crezi.

- va urma -
------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan