XI

 
Tablou în flăcări. Hegemonia umedă a norilor. Scâncetul rârâit în lesa ploii este târâit de dragostea lor în noiembrie brumar. Copil ce-și leagănă în cărucior de piatră mama. Flămânda maternală iubire de a alăpta fulgii de nea din inima de iarnă.

W: Tu demon de sticlă, prin tine văd cerul
și fiecare clipă sporește misterul.
Și chiar dacă nu zăresc nici măcar un astru
și totul e negru în loc de albastru
simt că întrebarea răspunsuri nu cere
și aștept al tău magic val de durere.

N: Eu demon de sticlă, tu muză de aer,
prin mine tu vezi, eu prin tine străbat,
tu ceru-l cuprinzi, eu doar ochii cei dragi,
tu porți iubiri pe aripi de îngeri,
eu pe solzi doar galbeni nuferi.
Eu pe mine mă am mereu în pământ,
tu întreg universul, astrele le poți avea oricând.
Și eu doar o culoare îmbrac,
vidul alb și transparentul opac,
pe când tu ești rogvaivă în culoare,
simți durerea și-atunci când nu doare.

W: Îmi tremură sufletul ca înghețat,
gândind că poate fără să vreau te-am întristat,
sper acum să înțelegi și să mă crezi
că îți port cel mai curat sentiment
de care al meu suflet are putere…
și-n schimb nimic nu cere.

- va urma -
---------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan