Ostrov

 

Stau pe catafalcul lumii,
aștept să fiu împins de ochii tăi,
iar în cădere mă simt liber,
liber să sfâșii cuvinte
ce vor a te întrupa ființa ce dă ton inimii mele afone.
Sunt liber să creez note, game și arpegii
ce înfăptuiesc muzica iubirii mele
în lumile tale paralele.
Cântul tău fără cuvinte
îmi înmiresmează chipul și sunt liber,
liber să-ți port dorul și durerea
către a plăcerii câmp, iedera-ți să înflorească
nu pe mâini, ci pe tot trupul.
Cât aș vrea să-ți mai urmăresc privirea ta bisericoasă,
cu gust dulceag de lebădă sfioasă,
la colț pierzându-te-n umbră
și să-mi zâmbești cu lumina-ți sumbră.
Poate te gândeai în sine că nu par a fi de tine,
însa tare aș fi vrut mâna-n mâna-mi să ți-o prind
să-ți dau binecuvântare prin sărut de buză moale.
Tare aș vrea, dar nu mai pot.
Acum în marea-ți ostrovului înoți
și nu am altă trebuință, decât să te iubesc ființă.

Pictură: Zdzisław Beksiński