VII

 

N: Micuță frântură din gingașă plămadă
nu vreau să crezi că-mi joc cu ființa ta
o ultimă carte ce nu a vrut-o nimeni,
eu mi-s graur vechi
și nu voi să-ți picur în urechi
otrava sinceră a iubirii de cuvinte.
Pentru tine, voi lăsa alambicatele-mi scurgeri de magmă neuronală,
nu te voi mai chinui.
Te las, mă uită…nu, nu pot să te strivesc,
nu pot.
Mi-e greu să te pierd
doar din nebunia de a nu te simți păcălită.
Cărbunii ființei tale îmi tot întețesc cuptorul minții.
Te vreau, dar nu știu cum să mi te scriu.

W: Privește-mi oglinda și spune-mi ce vezi,
minciunile mele încearcă să le crezi,
dar nu știi spre tine ce gânduri arunc
și noaptea mea albă ce mult o ascult.
Mă tem să-ți cred vorbele-ți nebune
și sentimentul cald ce după ele rămâne,
dar simt că mi-e poftă și vreau să primesc
ceva ce de-acum aș putea să iubesc.

N: Oglinda-ți privesc, înfățișarea de nimfă,
în ea îți cioplești emoțiile-ți sticlă
și vorbele nea ce sub privirea ta
se topesc în peruzea.
Nu-ți pot oferi nimic din ce e lut,
eu aer și zăpadă, ce efemer se pierd, știu să împrumut,
să împart iubirea-n Tatăl ce pe mine m-a creat.
Nu pierzi nimic, nimic nu poți avea,
tu rămâi cu iubirea-ți, eu cu iubirea mea.
De vrei a-mi zice ceva, află că nu te voi uita,
ci cât mă vei lăsa îți voi șopti
ca să știi că mă poți auzi.
Sper însă să nu fie prea târziu
când te vei hotărî să-mi fii prietenă preabună.

W: Nu mă speria. Spune-mi că o să te mai aud.
Ce sună departe așa, dragostea?
Vântu-n ferestre, dragostea mea…îmi lipsești!
Și soare și cer și lună și ape și nu în ultimul rând 30 de șoapte.

- va urma -
--------------------------
Ilustrație: Tatiana Serghi