VIII

 

W: În pământul tău unghiile mi le rup din carne,
degeaba parcă sap spre cel ce gustul amar mi-l adoarme.
Cât de adânc în lutul greu te-ai scufundat?
Așa de aprig a fost al tău păcat?
Rădăcini îmbrățișează locul tău de veci,
și mă sperie dansul viermilor grași și reci.
Oare atât de multă vreme a trecut
încât o întreagă viață în pământ a încăput?
Și sap și zi și noapte, sfârșitul mi-e aproape,
dar simt puls de la negative șoapte
Și în final da-voi de tine.
Tu să m-aștepți doar pe mine.

N: Pământul e greu, pe plămâni mă apasă,
Aripa-mi rupe, fumul otrăvit nu mă lasă.
Respir, gust de ceară, ridică-mă din țărână afară,
putreziciunea mă roade ca o fiară,
sunt gustos, iar luna-i clară.
Numără metrii, adânc sunt îngropat,
nu-mi rămâne decât gândul că viața m-a iertat,
rămășitele-mi sunt pene
pe care cu dinții am zidit eczeme,
puroi ce se scurge tacit peste cutia-n care stă numele iubit.
Iarna-n clopot de toamnă îmi sună
torida primăvară-i pregătită s-apună.
Glas de jivine îmi mormăie-n frunte,
îmi calcă pe trupul zdrobit de suplicii crunte.

- va urma -
-------------------------------------------------------------
Ilustrație: Ilinca Ghimbăşan