Sisif

 

Sub noianul de ură
Iubesc, Sisif, iubesc
Mi-a mai rămas doar o singură mână,
Ce-i beteagă și trage să moară,
Dar cu care iubirea o scrijelesc.

Sub cerul noros de hulă
Tac, Sisif, tac
Cu buzele cusute într-un zâmbet
Din care țâșnește mut un cuvânt,
Înmuiat în clocotitul răvac.

Sub egoismul îmbrăcat în fiere
Dau, Sisif, dau
Cu palmele deschise ofer către lume,
În care-mi țin singura-mi avere,
Țărâna înmuiată în apa rece de râu.

Mă-ntorc, Sisif, către tine
Când drumul devine ca ceața,
Știu că vei fi mereu ajutorul
Ce-mi va purta povara, păcatul
Să iubesc moartea mai grabnic ca viața.

Iubesc, tac și dau
Sunt singurele verbe din suflet, minte și trup
Ce nu putrezesc în gând,
În mlaștini, îngheț și-n cuvânt.

Dar frica de tine, Sisif, e mai mare.

19. 12. 2020