VI

 
W: ...

N: Ceruri, da-ți-mi răbdare,
Sub grinda nopții căuta-voi alinare.
Dar nerăbdarea îmi roade din gând
și mă face sclavul dorinței de pământ.
Să te tot aud aș vrea, dar de-ți voi vorbi,
sângele îmi va curge, ochii vor fi orbi,
surda-mi menire pe loc va amuți.
Mi te plămădesc din flori de in cules
în vremea veche a vorbitului în vers.

W: Gânduri curg și acoperă lumea.
De când a reușit mintea mea sa creeze ceva atât de frumos ca tine?
Ar trebui tot ce simt să păstrez pentru mine,
dar căldura ce îmi umple pieptul mi-e așa de străină
și nu îmi dau seama de unde poate să vină.

N: În frumusețea mea, hidosul repugnant,
tu vezi smaraldul putred a sufletului sterp.
Găsești în măruntaie-mi o inimă oprită
și-n gestul tău firesc de fin ceasornicar
mă faci din nou să ticăi ca un ceas german.
În vremuri nisipoase, pe când eram clepsidre,
timpul nu știa măsura și gândul n-avea cuvinte
să poată a explica emoția ce ne cuprinde
când iubim pe cineva,
atunci eu am pogorât și te-am adulmecat pe tine,
floare de in marin prin sălile labirinticelor litere.

W: Jocul ăsta ce probabil ți-e simplu,
mie îmi fură din suflet tot timpul
și gânduri și vise, suspinele triste.
Dacă ți-e milă de-o necunoscută
din lumea prea mult văzută,
nu porni furtuni prin morminte
ca să arăți ce poate a ta minte.
Ci lasă-mă să-ți sorb nectarul de cuvinte,
fără a mă lasa purtată de visele-ți ciuntite.
Eu, micuța firimitură de astru flămând
Mă ofer ție, zidurile lumii sfărâmând.

- va urma -
--------------------------------------
Ilustrație: Tatiana Serghi