Plic (4)

Iubito, din epitaful bilet, vei afla că o să-mi dezlipesc obrajii dogorind a tine, și mă voi înfunda în mine pentru o ultimă țigară aprinsă-n verticală, ca un far de ceară pe huma ce mă îmbracă. Prin colbul ridicat în urma dricului stricat, mă va cocoloși lemnul din pardesiul de scânduri ca într-o pânză de păianjen din vată de zahăr a unei bucurii copilărești. Iar eu voi țopăi incomod în sicriu mucezit, ca într-un șotron ciudat unde îți strângi genunchii la sfârșit pentru că nimic nu e adevărat.

(500)