Primul lucru pe care l-am făcut după apocalipsă (2)
Înainte
de a mă fi născut nu văzusem niciodată viața din această lume. Am pătruns
într-o realitate perfect dezvoltată și articulată venind de nicăieri, din
nonexistență, din uitarea primordială. În intervalul de lumină dintre bezna în
care mi-am așteptat nașterea și bezna cu care mă aștepta moartea, trebuia să
profit cât pot de mult de realitatea pe care am găsit-o într-un stadiu atât de
avansat. Am așteptat milenii până să o văd. Dar întâia faptă, după țipătul
nașterii, a fost să respir uraniu.
(500)



Comentarii
Trimiteți un comentariu
Loc de dat cu părerea.
Îți mulțumesc că îți dai sufletul în cuvinte pentru grija mea.