Discursul de adio (4)

Ce face muritorii mei preferați? zise Dumnezeu, sugându-și măseaua în care avea o bucățică de azimă sau cărniță de la arderile de tot de ieri seară. După ce o azvârli la piciorul tronului continuă alocuțiunea pe un ton ceresc, nițel părintesc, dojenindu-i pe auriți că, De ce anafura voastră, Doamne iartă-mă, adică Eu iertându-mă pe Mine, că vorbesc prostii, de ce interpretați altfel decât e Cuvântul? Ăștia prinseră glas, Dar noi, Doamne, știi că. Gura, să nu aud. Verbum a Dio, așa că ciocu' mic.

(500)

Pictură: Ioan Aurel Bolba

George Dometi: Discursul de adio

The goodbye speech

What's poppin', my mortals? said God, sucking at his tooth, where he had a piece of Azymes or meat stuck, probably from one of the burnt offerings. After he had thrown it at the foot of the throne, he continued his discourse with a heavenly tone, somewhat fatherly, scolding the idiots: Why in the Hell, God forgive me, I mean Me forgiving Myself, I'm talking nonsense, why do you interpret it differently that what the Word says? The people started to talk: But us, God, you know. Shut it, I don't want to hear it. Verbum a Dio, so keep it quiet.

Translated by Ioana Grigoruță / University of Bucharest, Faculty of Foreign Languages and Literatures, MTTLC, year II / Corrected by Silvia Petrescu, coordinator of the translations