Eu sunt persoana unu singular, cioplesc sicrie în orașul de abur într-o casă fără oglinzi, fiindcă e sezonul uraganelor și totul se năruie. În mine bezna lemnului de cuc și-a făurit lăcaș protectiv, doar zidurile orașului se mai ridică atât de înalte încât să-mi pună la adăpost orgoliul. Iar casa, acești pereți sfărâmicioși, e labirintul creat de zei pentru a mă ține afundat în hazardul clipei ultime. Nu intrați. Vă veți poticni în mocirla sufletului meu gri agățat de colțul unei firme luminoase.
(500)
Pictură: I.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Loc de dat cu părerea.
Îți mulțumesc că îți dai sufletul în cuvinte pentru grija mea.