Doamne, cât de crudă să-ți fi fost copilăria pe atunci când bezna n-asculta de glasul tău, încât să lași atâția copii să trăiască în mizeria și durerea neșansei? Oare nu ai avut și tu Mămică care să te ridice când ai căzut, de ai lăsat atâția copii frumoși să crească bătuți și nemângâiați prin orfelinate? Oare Tatăl tău chiar atât de mult bea, încât ai lăsat să le ia mințile râurile de alcool taților noștri? Doamne, te mai întreb ceva și mă pun la somn pe țeava asta învelită în cartoane, tu cum mai ești? Ești bine?
(500)
Pictură: I.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Loc de dat cu părerea.
Îți mulțumesc că îți dai sufletul în cuvinte pentru grija mea.