Poemele regresiunii

1. Întrebând cadavericul pământ

Dacă mori mereu spre a te naște, 

Strivit într-ale scândurilor mormânt,

Din ce adânc morbid te trage 

Suflarea muribundă, cadaverice pământ? 

- Speranțe moarte, râvne, dorințe

Ce ascund doruri, ziceri nenăscute 

În carcera sufletului rotund 

Se strălucesc tăcute și mor într-un cuvânt. 

Fluid sicriu! Cadavru câtor vise 

Te leagănă o lacrimă și mori. 

Doar cât scânteie negrele abise

Prin bezna cărnii, coșciuge căzător. 

Nu vă iubesc, o lâncede cleștare 

În care duhul faptei n-a premers, 

Dar știu adâncă bucurie în care 

Cu ochii în lacrimi guști din viermii verzi.

                                                             8.02.2003

2. Manipulare

Ies și mă uit prin capacul stiloului 

Și văd cadavre descompuse 

Și în jurul lor, clădită din cretă, o atmosferă infectă. 

Culoarea deznădejdii se creează, 

Un galben ars e sufletul celui decedat 

Strivit de malaxorul ce învârte în grabă târzie

Albul ce creează un tablou lugubru, 

Decor de doliu funerar. 

Ies și mă uit prin ochiul surd și văd cadavre descompuse 

Să le compun tacit în muze 

Înconjurate de o atmosferă infectă. 

Iubirea, iubirea nu are voință

Nu are putere de izbândă, 

Nu are limbă să biciuiască 

Rănile ce le-a născut 

Prostia omenească. 

Ea nu duce la renaștere, 

Nu duce la eliberare 

Și totu-ți pare deprimant, 

Dezechilibrând sufletul cel galben, 

Precum purgația străvezie de pui, 

A celui decedat demult. 

Devin conștient. 

Probabil de la votca pe care am băut o aseară.

                                                            8.02.2003

3. Noaptea

Mă duc în baia din colț

Să-mi tai o venă îngrășată

De ura de-a iubi o neiubită fată.

Și sângele țășnind pe un perete

Îl împroșcă cu pete,

Pete ce se-mbină cu mucegaiul de pe perete.

Mucegaiul de la apa ce a curs aseară.

După o noapte de crime...

Înfiorătoare-mi par.

Și mă simt stins

De puțin foc aprins

De la candela ce-am împins,

Pășind prin odaia din lemn uns

Cu saliva clocotitoare

Ce s-a scurs din cavitatea

Auditorie în noaptea de crime...

Înfiorătoare le găsesc,

Pe jos sunt unelte zvârlite,

Înfipte stau topoare, cuțite, ace,

Zbiară pământul de durere,

Foșnete de șoapte, lumina ce tace.

Cuțitul îmbibat în sânge

Scrijelește inima plăpândă

A celui ce a urlat murind

În noaptea de crime...

Înfiorătoare-mi sunt.

                                                             15.03.2003