Limbric

În ziua aia eram limbric

Și l-am vizitat pe Dumnezeu.

Era singur și furios.

Pe mă-ta, a zis, pe tac-tu, pe scârba 

Ce ne guvernează universul ca o mică dictatoare, 

Pe păduchele ăla de Fiu-miu, împins de la spate-n orice activitate până a ajuns gay 

Și care acum are ifose de divă la andropauză, 

Pe tâmpitul ăla ce se scălâmbăie ca porumbel, 

Dându-se în stambă de ticăitul recunoașterii facile, 

Pe ăștia de credeți-n mine cu ipocrită iubire. 

Pe toți v-aș aduna într-un țarc african și v-aș vâna ca pe scârbavnicele fiare. 

Iar gloanțele le-aș înmuia-n apă și lut, ca să am baițul pregătit.

Apoi s-a scărpinat.

Și am tăcut.