Epi(l)af

Aștept ultimul crin în mine să-nflorească,

Îmbobocit, pipernicit, firav.

Dar uit că trebuie să se nască dintr-un pumn de lut mucegăit .

M-am retras în tranșeele gândirii ca proorocul necazului și urgisirii,

Un telegar ce hălăduiește-n scrumul firii

În căutare de iubire.

Stau ca ariciul zbârlit cu sulițe de ironie,

Gata oricând să-mpung orice încercare de-a mă bucura de-a luminii companie,

Ce se târăște din suflarea omului hârtie.

Privește-mi vorba, cuvântul zis,

O lamentare de alint fără permis,

Că mi-e și milă de toate ce le-am ucis,

Vrând să simt ce n-am simțit în scris.

Uit că trebuie să se nască,

Dintr-un boț de lut mucegăit,

O floare ce stă să-nflorească

Deasupra mea, peste mormânt.