UMBRELA (satiră politică)

Caractere:

Mama Roman – ca orice mamă;

Roman Nora – interpretată de 3 femei:

Roman Dorin – interpretat de 3 bărbați;

Vocea – o voce de copil.

Propunere: 

Umbrela este o satiră poetică a birocrației românești, în care viața devine formulă, iar moartea, justificare fiscală. Cu accente de absurd și lirism distorsionat, piesa explorează destrămarea legăturilor umane în fața unui aparat administrativ care devorează identitatea și memoriile cu aceeași sete cu care cere dosarul cu șină. 

Sinopsis: 

Nora își ucide mama pentru că nu o mai suportă, dar descoperă că dacă o ține în viață va primi pensia ei. Dar Sistemul află. Nora se confruntă cu sistemul din care face parte și fratele ei, un funcționar dintr-un birou obscur de eliberări acte, ce o întâmpină în propriul dosar al absurdității. Cere avize, timbre, certificate, copii legalizate. Fratele devine ghișeul statului: rece, impersonal, dar teribil de enervant. Între ei nu mai există legături de sânge, doar documente.

Actul 1

Scena 1

Interior de apartament de bloc, aer bătrânesc. O femeie bătrână stă pe un balansoar. Intră Nora cu un fierăstrău.

Mama: (văzând fierăstrăul) Nora, se pare că ești bucuroasă să mă vezi. 

Nora: Mamă.

Mama: Știi că au trecut săptămâni de când m-ai lăsat să zac pe balansoarul ăsta? Deja a venit prima pensie?

Nora: Mamă.

Mama: Ești bine, fetița mea? Pari palidă. Vrei să îți dau vreun medicament?

Nora: (urlând) Nu, nu, nici să nu te gândești.

Mama: Gata, gata, liniștește-te! Am zis și eu așa. Ca o obișnuință. 

Nora: Mamă, e timpul.

Mama: Ce? Despre ce vorbești.

Nora: Voi spune adevărul.

Mama: Ești sigură?

Nora: Da. Ăia bănuiesc ceva.

Mama: Hm, a trecut ceva timp, Nora. Ți-a fost vreodată dor de mine în tot timpul ăsta?

Nora: Nu.

Mama: Înțeleg. Totuși ce te-a făcut să te răzgândești?

Nora: Frica. Și altfel nu te pot declara.

Mama: Înțeleg. Încă nu ai făcut tot ce e creștinește, nu-i așa? 

Nora: Lasă-mă în pace cu căcaturile alea.

Mama: (mirosindu-se) Deja miros. Cam riscant. Ar trebui să mă speli.

Nora: Nu am timp.

Mama: Înțeleg. Când ai plecat, m-am gândit că nu o să mai vii înapoi. Dar mereu te întorci, știi asta, nu? Nu mă poți părăsi.

Nora: Așa cum nu m-ai părăsit tu pe mine, nu? Așa cum te-ai folosit tu de mine, nu? El a avut mai mult noroc, fugind cu tata, nu? Dar eu am rămas cu tine. Încă mai simt gustul pastilelor.  

Mama: Înțeleg. Dar ce ai făcut în tot timpul ăsta de când m-ai abandonat? 

Nora: Mi-am luat timp să mă gândesc ce să fac, mi-am luat timp să fiu doar cu mine. De când mi-a spus dr. Turliuc că am o șansă, am progresat. Mult. Destul de mult. Am învățat să fac față.

Mama: Cu fierăstrăul?

Nora: Da.

Mama: Ciudat doctor.

Nora: (ridică fierăstrul) Nu, nu el mi-a zis să folosesc ăsta, ci sistemul.

Mama: Nu, că tu ești mai nebună ca mine. Chiar ai crezut că o să-ți meargă?

Nora: Ție ți-a ieșit cu mine.

Mama: Da, dar eu sunt deșteaptă, nu ca tine...

Nora: Nu mă mai fă proastă.

Mama: Da, din păcate eu te-am făcut așa.

Nora: Cum?

Mama: Proastă. Adică eu te-am născut deșteapă, dar cred că de la pastile te-ai tâmpit de tot. 

Nora: Nu mă mai fă tâmpită. 

Mama: Dar stai liniștită, vei fi bine. Te îneci în alcool și gata. Chiar ajută. Mai ales la vinovăție.

Nora: Pe tine nu te-a ajutat. 

Mama: Ia pastila asta și toate problemele tale vor dispărea! 

Nora: Nu-mi mai da nimic.

Mama: Gata, dragă. Oricum nu mai pot să îți dau nimic. Și zici că frate-tu a ajuns bine?

Nora: Da. 

Mama: Hm. Iar tu ai rămas o tâmpită.

Nora: Nu mă mai face tâmpită că…

Mama: Că ce? Mă omori?

Nora: Nu, am venit să te amputez.

Mama: Crezi că poți să mă amputezi? O să-și dea seama. Miros. 

Nora: Am să te ambalez.

Mama: Înțeleg. În ce?

Nora: Găsesc eu ceva.

Mama: Știi că nu sunt un rest de mâncare de care te descotorosești într-un gunoi. Sunt mama voastră, tâmpito. Dacă ar auzi frate-tu ce-mi faci.

Nora: (urlând)Nu mă mai fă tâmpită. nu mă mai fă tâmpită. Nu mai vreau să mă urăsc. Să te urăsc. Gata. Am nevoie de o mână. Doar atât. Are nevoie de o dovadă.

Mama: Fă, proasto, fă. Nu gândești deloc? Nu ești originală, ești o hoață, o cretină de mâna a doua

care-i fură pensia lui mă-sa.

Nora: Du-te dracului, n-am nevoie de tine, n-am nevoie să aud asta. Îmi sunt de ajuns.

Mama: Exact. Te crezi Dumnezeu. Dumnezeu curge prin tine, cum ziceai tu când erai mică și nu-ți luai tratamentul. Era chiar revigorant să te aud spunând asta, nu prefăcându-te smerită. Dar frate-tu...

Nora: Du-te dracului, nu-mi mai zi de el că o să te omor.

Mama: Nu poți. Sunt deja moartă. Mă stric. Putrezesc. Put.

Nora: Aveam 10 ani. Purtam o rochiță cu buline roșii. Îmi mâncam cerealele, când ai venit și mi-ai făcut injecția zilnică. Brusc am leșinat. Supradoză. M-am trezit țipând într-o cameră goală, fiindcă deja se instalase boala. Camera albă. Haina fără mâini. Și următorii zece ani i-am petrecut între acel acasă și acasă ăsta. Cu boli autoimune, nebunie și psihoză. Pe măsură ce am crescut, am realizat că eu nu eram așa. Dar tu, da. Tu mi-ai injectat nebunia în vene. Și nu e vreo metaforă, ci crudul adevăr. Mă îmbolnăveai. Ca să poți primi bani. O escroacă. Așa că am crescut. Am învățat să te văd exact cum ești tu. Un monstru. Și totul a devenit mai clar. Când te rupi, când ești la pământ, frânt, atunci vezi totul mai clar. Când taci, când nu vorbești, când ești gol, nu plin, atunci vezi adevărul.

Mama: Poate ai dreptate. Dar fără durere nu exiști.

Nora: Am suferit destul. Nu ajută. Am nevoie să respir fără tine, să exist fără analiza ta amănunțită a fiecărui gând de-al meu, fără tratamentele tale, fără vocea ta care îmi sună în creier ca o moară hodorogită. Ajunge.

Scena 2

Interiorul cabinetului unui funcționar public

Dorin: Cafeaua e călduță, exact cum trebuie. Pliculeț, zahăr, una peste alta: stabilitate. Primul cetățean intră, bon de ordine 34. Eu știu că azi e o zi bună. Pentru că totul are un sens. Totul trebuie să aibă un sens. Totul.

Intră Nora, având o umbrelă închisă

Dorin: Ai formularul 7B?

Nora: Nu.

Dorin: Dar 3P?

Nora: Nu.

Dorin: Nici pe ăla?

Nora: Nu.

Dorin: Dosar cu șină?

Nora: Nu.

Dorin: N-ai nici dosar cu șină?!

Nora: Nu

Dorin: Atunci… de ce ai venit?

Nora: Păi, eu...

Dorin: De ce-ai îndrăznit să intri în sanctuarul ordinii fără ofrandă?

Nora: Mama mea e...

Dorin: Toți vin aici și vor ceva. Au nevoie de un certificat. Le trebuie o autorizație. Vor să-și rezolve repede problemele. Dar nimeni nu se întreabă: Ce vrea sistemul de la mine? Pentru că nu-i pasă nimănui de sistem. Numai mie. Eu sunt paznicul. Eu sunt interfața. Eu sunt cel care spune: mai lipsește ceva.

Nora: Mama mea…

Brusc se aprinde un spot de lumină pe Dorin

Dorin: Și mereu lipsește ceva. Un timbru fiscal. O copie legalizată. Un aviz de la o comisie care nu mai există din 2006, dar fără el nu merge. Fără țidula aia, lumea se prăbușește, se dărâmă pereții Primăriei, se crapă asfaltul, sângele civilizației se varsă pe trotuare, pentru că tu n-ai avut o hârtie. O hârtie! Cu antet. Cu ștampilă, cu parafă, data completată cu pixul albastru, nu negru, nu creion — PIX ALBASTRU! Uneori, visez că nu mai sunt funcționar. Că ies din biroul 2, etaj 13, dreapta după arhivă. Și mă plimb. Și lumea merge înainte fără ștampile, fără cozi, fără aprobări. Și știi ce? E haos. E haos. Oameni care construiesc fără PUZ, mame care nasc fără certificat de naștere, copii care merg la școală fără adeverință de vaccin. Oameni liberi. Dezorganizați. Înfiorător. Libertatea e o glumă proastă când n-ai depus copia după buletin. Libertatea e periculoasă. De-aia există dosare. Pentru că haosul nu poate fi arhivat. Ștampilă. Aviz. Dosar cu șină. Dosar cu șină. Dosar cu șină.

Vocea din off: Domnul Roman Dorin, 54 de ani, funcționar public la Serviciul de Aprobare a Aprobărilor. Trăiește cu papagalul Aviz și cu un sertar secret plin cu dosare refuzate. Are o relație specială cu birocrația. Gândește în formulare. Sau formulează-n dosare cu șină. Refuză progresul: n-are email, dar are 12 pixuri albastre.

Nora: Mama mea e moartă.

Dorin: Ce e cu mama?

Nora: E moartă. 

Dorin: Declarația 000.

Nora: Ce e…

Dorin: O aveți?

Nora: ...aia? 

Dorin: Confirmarea Existenței în cadrul Sistemului. Se depune anual, în dublu exemplar. Cu copie după sine.

Nora: Dar cum faci copie după tine?

Dorin: Următorul.

Nora: Dar mama a murit.

Dorin: Dovada.

Nora: Că mama a murit?

Dorin: Da. Și dosar cu șină.  

Nora: Dar cum să vă dovedesc că mama a murit?

Dorin: Aduceți-o aici.

Nora: Nu pot.

Dorin: Următorul.

Nora: Dar cum să o aduc? E moartă.

Dorin: Ca să vă eliberez certificatul de deces am nevoie de DOVADĂ. Aduceți-o aici.

Nora: Pe mama?

Dorin: DA.

Nora: Dar e moartă.

Dorin: Foarte bine. Aduceți-i o mână. Pe baza amprentelor vom știi că a trăit.

Nora: Cum să fac asta?

Dorin: Cu fierăstrăul. Fără amprente nu știm că a trăit. Dovediți-mi că a trăit, apoi că e moartă și primiți certificatul. 

Nora: Cum dovedesc că e moartă?

Dorin: Mergeți la morgă să dovediți că moarta e moartă.

Nora: Pe urmă?

Dorin: Luați avize de la cimitir,

Nora: Pe urmă?

Dorin: De la rudele în viață,

Nora: Pe urmă?

Dorin: Notarul vă eliberează actele de moștenire. Aha. Și nu uitați de taxă.

Nora: Care?

Dorin: Taxa pentru taxa taxei.

Spot de lumină pe Nora

Nora: Poftim? Nu înțeleg. Avize, acte, taxe, dosar cu șină. Acte, acte și iar acte. Atunci mi-am dat seama. Mai am mult până să scap de ea. În lumea asta (către public) toți merg cu spatele. Nu pentru că vor, ci pentru că înainte e interzis. După cum se știe înainte e o direcție riscantă. Avem noroc cu umbrelele astea. De fapt, depinde. Dacă plouă cu adevăr, nu. Dacă plouă cu minciuni, atunci da. Se deschid frumos, ca o pătură tăcută. Și plăcută, caldă. Minciunile se preling mai ușor. Adevărul rămâne lipit multă vreme și scapi greu de el. În dimineața asta m-am uitat în oglindă și-am văzut un cod de bare. CNP-ul transcris pe iris. Poate n-am fost niciodată om. Poate sunt un formular. N-am certificat de viață. Doar ștampila pentru moarte. Mereu auzim: Mai lipsește o adeverință. E la alt ghișeu. Documente pierdute? Declară-le nule, dar ai nevoie de multe altele pentru a obține unele noi. Liftul - un simbol al stagnării. Scările sunt defecte. Purgatoriul cu bon de ordine. Ghișeul etern unde cetățenii așteaptă aprobare pentru ceva ce nu există. 

(Nora se întoarce din nou spre Dorin. Ceva e schimbat.)

Dorin: Aha. Altă visătoare. Altă anarhistă. Alta care crede că prezența fără carne e suficientă. Dar sistemul vrea carne, lucrează cu carne. Concret, sistemul e carnivor. Lucrează cu copii legalizate-n sânge. Cu declarații pe proprie răspundere medium rare. Cu se dă în 3 exemplare, se păstrează 0. Ce e prezența, dacă nu o hârtie? Ce e existența, dacă nu un dosar cu șină? 

Nora: Și mama?

Dorin: Aveți număr de înregistrare?

Nora: Număr de înregistrare. Nu știam că trebuie.

Dorin: Normal. Niciodată, nimeni nu își ia număr de înregistrare. 

Nora: Am fost la ghișeul 9, dar ăla...

Dorin: Ăla e închis pentru igienizare sufletească.

Nora: ...e închis pentru igienizare sufletească

Dorin: Exact.

Nora: Mi s-a zis să revin cu o copie

Dorin: Exact. O copie a intenției de a reveni.

Nora: Exact.

Dorin: Legalizată.

Nora: Hopa. Nu mi s-a zis că trebuie legalizată.

Dorin: Hopa. Atunci nu aveți toate actele.

Nora: N-am știut.

Dorin: Normal. Nimeni nu știe. Ai cerut aviz de la departamentul de vise întrerupte?

Nora: Nu. Pentru ce?

Dorin: Odată cu moartea mamei, îți vor muri și visele.

Nora: La mine e altceva. Abia acum pot visa.

Dorin: Visezi fără permisiune? Te-am prins. Te vom pune să visez din nou, dar cu ghidaj.

Nora: Visez că zbor cât mai departe de ea.

Dorin: Atunci îți trebuie autorizație de decolare. Și o declarație pe propria răspundere că...

Nora: Declar pe propria răspundere că nu am nimic de declarat și că mă opresc din visat. Și dacă tot am visat fără bon fiscal și fără ghidaj local, fără să plătesc la ghișeu un vis aerian, ce mi se întâmplă?

Dorin: O să fii găsită vinovată. De vise fără ghidare. Te rog să-ți revii.

A doua zi

Dorin: Număr de înregistrare, te rog. Numărul de dosar. Cu antet. Aviz. Dosar cu șină...

Nora: Am venit cu toate actele. Sunt acolo. Am adus și amintirile (pune pe masă o mână de om) înfoliate. Nespuse. Nefolosite. Și foaia de observație de sine, cu autoironie de mână.

Dorin: Stai jos.

Nora: Aici?

Dorin: Da, dar nu pe scaun. Pe concluzii. Cine sunteți?

Nora: Nora Roman.

Dorin: Bună, Nora. Eu sunt Dorin Roman. Funcționar grijuliu. Cufundat în hârtii. Trist doar în acte. Zâmbitor în registru. Ocazional... viu.

Nora: Eu am nevoie de…

Dorin: (îi întinde o hârtie) Dacă nu te semnezi, nu exiști. 

Nora: Dar m-am semnat și ieri.

Dorin: Dacă exiști, trebuie să plătești o taxă de confirmare a existenței.

Nora: Dar eu am nevoie de o confirmare de deces.

Dorin: Pentru tine?

Nora: Nu, pentru mama.

Dorin: Ea e mama? (luând mâna în mână)

Nora: Da.

Dorin: Și e moartă?

Nora: După cum se vede.

Dorin: Nu prea se vede. Nu i se citește în palmă. Așa că trebuie plătită.

Nora: Ce?

Dorin: Taxa.

Nora: Ce taxă?

Dorin: Taxa de informare.

Nora: Dar am plătit-o și ieri.

Dorin: Și ieri ai fost informată?

Nora: Da, mi-ai zis că trebuie... îmi trebuie…

Dorin: Bun. Atunci azi e o nouă informare. Așadar, o nouă taxă.

Nora: Dar a plătit ea în avans. Cu ani. Cu ore de stat pe scaun. Cu oboseală cronică a privitului în gol prin geamul murdar de la etajul 4. Cu medicamentele care mă țineau bolnavă, ca să primească bani. 

Dorin: Nu se poate altfel. Următorul.

Nora: Chiar rămân cu mama moartă până plătesc.

Dorin: E mama ta.

Nora: Nu putem să ne înțelegem cumva? (făcându-i cu ochiul sau lingându-și buzele)

Dorin: Nu. Ar fi imoral.

Nora: Un incest?

Dorin: Da. Ce-ar zice mama?

Nora: Cum crezi că am apărut eu?

Dorin: Nu se poate, ce nu-nțelegi? Plătești, primești. Informația costă. 

Nora: Dar e mama.

Dorin: Știu. Stai puțin. (se uită în ceva dosare) Se poate fără plată, dar doar în caz de boală.

Nora: Mi-a crescut ceva. Între stern și intenție. Un dubiu. Neînregistrat. Neaprobat.

Dorin: Oh, tumoare emoțională. Standard. Se tratează cu arhivare. La Ministerul Sensului.

Nora: Unde? 

Dorin: Ai mai multe opțiuni. Sună la numărul ăsta. (Nora vorbește la telefon)

Vocea: Pentru sens existențial, apăsați 1. Pentru contrasens, apăsați 2. Pentru sens giratoriu, vă rugăm să reveniți după ce v-ați învârtit suficient. Pentru certificatul de confuzie, declarația de renunțare la scopuri pe termen lung și fișa de feedback din copilărie, apăsați 0.

Nora: 0.

Dorin: Înțeleg. Ai încercat absurdul?

Nora: Zilnic. În porții egale, cu un pic de ironie. Dar mi-a scăzut imunitatea la nonsens. Vreau să visez.

Dorin: Începând de azi, visatul e cu program. Orele permise: 3:00 – 3:04 dimineața. Subiecte admise: gropi, liniște, eficiență.

Nora: Eu visez cu ochii închiși. Nu pot fi arestată. E în regulamentul lăuntric.

Dorin: Trebuie să semnezi. Că ai fost de acord.

Nora: Cu ce?

Dorin: Cu tot ce nu știi. E mai sigur așa.

Nora: Pot să aflu măcar ce oră e?

Dorin: Desigur. E ora când nu întrebi.

Dora: Am o umbrelă cu mânerul rupt. Dacă o deschid... se face cer?

Dorin: Se face întuneric. Dar uneori din întuneric se nasc direcții noi.

Nora: Poate că viitorul nu e o direcție, ci o întrebare care nu știe răspunsul. Orașul care merge în spate a obosit. Se va odihni în poziție fetală. Toți cetățenii sunt rugați să nu se nască.

Dorin: Da, mai ales fără autorizație și dosar cu șină.

Nora: Vii la înmormântare, frățioare?

Dorin: Te aștept înapoi cu dovada, surioară.

Nora: Unde ziceai că trebuie să mai merg?

Dorin: La morgă.

(Va urma)