Poeme Lacome

 1. Fiul morții 

Ai sosit.

Mi-ai invadat groapa

Cu odor de pene umede.

Îmi joacă-n nările surde

Izul de lipsuri și 

De bocete.

Pragul cu buza de pământ

Se cască pentru un somn buimac.

Tu hrănești frica

și singurătatea

orfanilor de suflet. 

Hălăduiești în pijamalele nopții 

Ca sudoarea-n deșert.

Cu un chibrit 

Îmi incendiezi vârsta visului.

Un adio este clipa dintre degetele tale.

Vrei să mă îmbrățișezi

ca o reptilă răscolită de năpârlire,

care însă nu se atinge decât 

pe sine pentru că

nu există nimeni altcineva.

Râd sub movila plânsului 

Iar pieptul lunii se deschide 

ca un sicriu încăpător.

Se face frig.

Atât de frig și umezeală 

încât cuvintele se sinucid

Lovite de asfaltul privirii tale.

 

2. Odaia de fildeș

Dacă îndrăznești să surprinzi

Crăpăturile unui perete cu lacrimile tale,

țâșnind din adevărul sângelui tău,

vei zugrăvi chipurile sfincterului unui Dumnezeu cu mâinile băgate până la cot în clepsidrele siguranței că totul e efemer.

Cu certitudine va veni 

Vinerea aia în care setea ta de cișmele false 

Îți va aduce o prezență vie 

Care probabil va adapa

Absența aceasta care te bea.

  

3. Scurtă goliciune

gol am visat o dimineață 

Lunară.

am lenevit ca un animal sfârtecat zile întregi.

Vântul și ploaia m-au șters pe la gură 

De întăritura aia jilavă și sângerie

Ce ca un foc stins 

Se scurgea 

ca un poem scris cu urină pe un zid.