Poeme de beznă

1. Poezie contemporană

Nu, nu-i așa.

Poezia trebuie să te atingă 

Să îți maseze circumvoluțiunile 

Să urce,

Măcar prin atrii sau artere.

Poezia-i contempo-rană.

Rana!!!

Tre's să te doară.

Noi suntem poeți contemporani,

Nu locali,

Ci pluriversari,

Nu am publicat în chiloții soțiilor noastre,

Ci în biblioteci de inteligență artificială.

În spațiul virtual al memoriei colectiv ancestrale.

Été, fâs.

Trei babalâci au zis că ești poet.

Și acum îți strigi ars porcheta,

Poetică, de altfel,

Prin grupuri organizate literar de aplaudaci,

Socluindu-ți o statuie sătulă de laude.

Tu scrii freș, cozy, la îndemâna.

Dar nu ești decât un versar viermuitor prin analele dex-urilor.

Aplauze, vă rog.

Sunt Nobelul nobil. Restul sunt rebuturi.

2. 11 septembrie 

La tv au zis că niște fluturi negrii au lovit gemenele 

Ce stăteau îmbrățișate în alb și roșu,

Zgândărind cerul gemând de lacrimi.

De-aș fi fost femeie

În ziua aia mi-ar fi plouat din sân durere.

Ne rugăm așezați în genunchi pentru că Dumnezeul fluturilor nu are insectar.

Ascultăm chiorăiturile de maț ale unor porci sătui de stat atât de aproape de un diavol verde.

Sunt așa multe lucruri pe care vreau să nu le spun. 

Cum ar fi

Că cea mai mare realizare a mea a fost 

să traversez Podul Roș fără să plonjez în Bahlui.

Ating mereu o limbă nouă când vorbesc cu surdomuții.

Ei îmi arată că cerul este albastru,

Dar eu știu că e doar bezna celor ce și-au pierdut iubirea de aproape.

Întotdeauna scriu genial,

atunci când mă doare cel mai tare.

Sunt atât de multe lucruri pe care nu vreau să le spun.

Cum ar fi 

Că am nevoie de o inimă nouă pentru un transplant de viață.

La LCD-ul din perete rulează știri despre droguri, bani și politică.

Nu suntem în uniune.

Hopa.

O reclamă despre iubire.

Durex.

3. Comă impusă

Cer spuzit de stele 

Corabia inimii mele-

Naufragiul.

M-am lăsat abandonat gândului smerit de moarte

Și am ajuns într-o situație fierbinte.

Am sperat ca măcar în Rai să fie democrație.

Aici în Iad sunt obligat să fiu liber.

Trăiesc într-o lume de orfani, 

Fiindcă unii se luptă pentru bani,

Eu însă iubesc un băiat cu ochii verzi 

Și iubirea pentru el e ca nimic din tot ce am trăit. 

Uite o turlă, îmi zice băiatul.

Ce face clopotul dansând? 

Cântă, îi răspund.

Orice cameră e închiriată cu ora sau la minut, Depinde de cât îl ține pe client, gândesc.

-Bună, i-am zis Nuematușamea.

Va avea grijă de el când nu voi mai fi.

-Vai, dragă. Ce bine că te văd. Ce bine arăți. Mă-ta ce mai face?

-Mama...e bine. E...

-Zi-i dragă că am murit ( aud vocea Ei)

-E moartă.

-De ce?

-De la o repetiție pe care am făcut-o.

-De ce? 

-Știi atunci când un abstinent (de 9 luni) simte nevoia să intre într-un bar, 

Doar să simtă atmosfera, mirosul? 

Eh, așa și eu. Am vrut să simt emoțiile dinainte de moarte.

Un cântec de durere și adorație

În cinstea celei pe care am iubit-o, 

Dar nu o voi putea atinge. 

Ea e demult adâncită-n în Sheol.