CENTRUL (satiră politică)

Personaje:

Maica Stareță – cea care le știe pe toate;

Maica Varvara – cea bătrână, fost doctor;

Maica Filocalia – cea miloasă;

Maica Berta – cea fricoasă;

Părintele Mut – cel care spovedește și aruncă;

Ana – femeia eroină;

Diana – femeia care a vrut să fie bărbat;

Clara – femeia de afaceri;

Magda – fetița violată;

Stela - femeia de etnie romă;

etc.

Propunere

O piesă de teatru cu potențial de satiră politică neagră, în cheie feministă și socială. Tema: un centru de primire pentru femei însărcinate care, în spatele fațadei grijii și protecției, ascunde un sistem criminal de infanticid.

Sinopsis

Maicile Centrului adăpostesc femei ce vor să își lase copiii în grija cuiva, fiindcă ele nu sunt încă capabile. De la femei de afaceri, la fete maltratate/violate, la persoane transgen sau mame eroine. Toate femeile sunt însărcinate în 8-9 luni și urmează să nască. Părintele, în schimb, ucide copiii și îi aruncă în W.C.-ul din curte. Piesa urmărește destinul fiecărei mame. 

Actul 1 

Scena 1

Decorul: un șir de 5 odăi de spovedanie/confesionale, despărțite de pereți de sticlă pictați cu scene din Iad; în centrul scenei sunt 2-3 scaune și o masă, în funcție de acțiune. Cele 5 femei se află aşezate pe scaune, într-o lumină slabă, caldă. Unele dintre ele se machiază, altele butonează telefonul, altele se foiesc sau se uită insistent la burtă.

Acţiunea se desfăşoară în timpul spovedaniei. Magda e îmbrăcată şi machiată foarte strident, dar e o prezenţă foarte plăcută. Ana e îmbrăcată simplu, o pereche de blugi, un tricou albastru, o pereche de adidaşi - şi tine în braţe un ghiozdan. Clara e foarte serioasă, îmbrăcată în cămaşă, costum, pantofi înalţi, nu zâmbeşte, e suspicioasă şi se uită insistent la ceas. Stela e îmbrăcată tradițional etniei rome, iar Diana e tunsă băiețește, are început de mustață, poartă o salopetă de blugi şi tenişi roşii, are căşti pe urechi, bate din picior pe un ritm muzical auzit numai de ea.

Intră Maica Stareță urmată de celelalte maici.

Maica Stareță: Surorilor, vă rog să vă aliniați. Îndată va veni un grup. Părintele le-a ales. 

Maica Varvara: Și astea trebuie curățate? 

Maica Stareță: Doar una dintre ele. Restul sunt de familie bună.

Maica Varvara: Am înțeles. Alea de săptămâna trecută erau tare mizerabile. Zici că le-a adus din junglă. Atât de mult păr și puțeau de mi-au întors stomacul pe dos.

Maica Filocalia: Oare nu ar fi mai bine să le convingem să-i păstreze?

Maica Stareță: Ce?

Maica Filocalia: Copiii.

Maica Varvara: Nu are rost.

Maica Filocalia: De ce?

Maica Varvara: Fiindcă dacă nu erau convinse să-i lase, nu ajungeau la noi. Așa că pune-te pe treabă și schimbă așternuturile. Fugi.

Maica Berta: Cred că ar trebui să le dăm un somnifer, ceva.

Maica Varvara: Nu recomand. Costă.

Maica Stareță: De ce? Oricum fac asta nesilite de nimeni. Se vor ruga de noi după ce le va vedea Părintele.

Maica Filocalia: Dar sunt doar niște femei slabe, neștiutoare. Dacă ar…

Maica Stareță: Tăcere. În ultima perioadă ai prea multe idei. Te rog să taci și să te duci să faci ce ți s-a ordonat.

Maica Berta: Hai că vin să te ajut.

(maica Filocalia și Maica Berta ies)

Maica Stareță: Fetele astea mă îngrijorează.

Maica Varvara: Nu îți fă griji. Își beau „ceaiurile” zilnice.

Maica Stareță: Dacă au dreptate? Sau dacă își deschid gura înainte. Și mai e și mutalăul ăla care ne muncește ca pe hoții de cai. Nu putea să mai aștepte măcar o săptămână? Să primim banii de pe tura trecută și apoi să primim fete noi.

Maica Varvara: Nu știu ce să zic. Oricum ar fi, suntem obligate, Maică Stareță. Ne știe secretul.

Maica Stareță: Da. Oricum noi în fața Stapânului nostru suntem curate. Noi nu facem decât să le pregătim. El duce greul.

Maica Varvara: Uneori mă gândesc cum ar fi fost dacă nu îl întâlneam.

Maica Stareță: Da. Și eu mă întreb. (se aud voci) Stai. Au sosit. 

Maica Varvara: Să mergem. (ies)

Pe fundal se aude o prezentare a grupului de sprijin, vocea vorbeşte foarte clar şi foarte rar.

Vocea: Bine ați venit! Acesta este CENTRUL. Statul oferă fonduri nerambursabile pentru creșterea și îngrijirea copiilor nedoriți. Acest centru a fost conceput pentru a oferi o experiența confidențială, existențială și providențială tuturor mamelor ce se simt singure. Aici, cu ajutorul Lui, ați pășit în locul potrivit. Aici veți găsi liniștea. Indiferent cine sunteți, copiii dumneavoastră vor fi adoptați, fără prea multe bătăi de cap. NOI vă primim cu brațele deschise. Aici nu judecăm. Nu întrebăm cine?, cum?, de ce? Întrebăm doar: Ți-e foame? și Vrei să te odihnești puțin? Dacă vrei să plângi, avem batiste. Dacă vrei să râzi, avem povești. Dacă vrei doar să taci, avem locuri unde tăcerea se aude mai bine. Unii zic că facem minuni. Noi zicem că doar ascultăm. Și, uneori, ascultatul e o minune mai mare decât mersul pe apă. Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară, regula de bază este sinceritatea și încrederea. Și bineînțeles, totul este GRATUIT. Aşadar, simțiți-vă libere să lăsați aici toate grijile şi spaimele de zi cu zi. În doar câteva minute vom începe spovedania. Relaxați-vă, fiți comode, respirați adânc şi eliberați-vă de orice tensiune. Bine ați venit. Nu sunteți singure, CENTRUL vă ajută!

Fetele ascultă mesajul şi continuă să aştepte.

(Lumină pe fiecare personaj în parte, pe măsură ce se face o mică pauză între replici. Monologuri încrucișate – se rostesc în paralel, dar rămân clare.)

Magda (încă în ritm, dar cu voce joasă): Eu vreau să scap de întunericul ce crește în mine. Nu de ăla banal. Întunericul dinăuntru. Cel plantat fără voia mea de alții. Să mă golesc de el. Dar nu pot. E o inimă. O altă inimă care ticăie în mine. Nu pot. Simt că centrul ăsta e o peșteră. Nu mă văd nici pe mine. Nu mai aud nici bătăile. Vă rog eu mult, aveți grijă de el. Pricepeți?

Ana: (cu durere): Eu nu mai pot gândi. De când am venit aici aud doar plânsete. Săracii mei copii. Și mâncarea are gust de lapte. Sau de carne de vânat. Sau de... nu știu. Poate e normal. Copiii mei cu siguranță plâng acasă. Mă așteaptă. Am 4. Ăsta ar fi al cincilea. Nu mai pot. Abia aștept să plec la iubiții mei. Faceți ce vreți cu el. Dar nu-i spuneți de mine. Ați înțeles?

Clara (se uită în gol, dar zâmbește): Eu am iubit. Iubesc. Doar că tot ce iubesc moare. Sau dispare. Sau ajunge la toaletă. Ai fost vreodată iubită și apoi… ai rămas cu un test pozitiv și un pat de fier? Îți spun eu: nu vrei. Cariera contează mai mult ca orice. În câteva luni am să ajung C.E.O.-ul firmei. Nu am putut să-l omor. Îi vreau binele. Doar că nu acum e momentul. Vă dau oricât cereți. Numai luați-l. Ok?

Stela (vorbește răstit, fără oprire): Pe mine m-au adus aici, săr-na. Dar eu nu am vrut. Dar nu am avut ce face, săr-na. Că mă bate. Eu îi vreau binele, săr-na. Oricum nu mai am mult și plec. Că-s bolnavă. Dar nu pot să îl uit. O să vin la el. O să-i aduc tot ce pot, săr-na. Trăiesc din cerșit, al meu din furat. Avem deja 6, săr-na. Ăsta nu mai are unde să doarmă. Trebuie să mă întelegeți, vă rog eu. Îl țineți vreo 2-3 ani, poate mă pun pe picioare. Bine? 

Diana (nu clipește, se uită la tavan): Mie mi-e frică de înălțime. Mai ales că aseară ne-au dus la etajul 2, unde au zis că ne țin până naștem. De acolo... cineva ne va lua, ne va duce... și apoi ei dispar. Ce-i curios este că niciodată nu am auzit plânsetele sau râsetele vreunui copil, deși ăsta e un orfelinat. Că doar nu sunt adoptați imediat, nu? Ar trebui să fie puzderie de copii. Dar pe mine nu mă interesează. Eu sunt născută femeie, dar caut bărbatul din mine. Așa că situația asta mă încurcă. Înțelegeți?

Vocea revine. Mai robotică de data asta.

VOCEA (off): Țineți minte: suntem aici să vă ajutăm. Sunteți în siguranță. Aveți libertatea să alegeți. Puteți naște în liniște. Puteți pleca apoi fără griji. 

Părintele apare și merge în prima odaie.

(Toate femeile îngheață. Simultan, în fundal, se aude un sunet ca de tras apă la toaletă. Lumină slabă, ochii femeilor exprimă spaimă)

Scena 9

Părintele intră și în odaia Stelei. Se așază pe scaun. Tace.

Vocea: (off): Ai fost testată. Nu doar pentru HIV. Ci și pentru atașament. Nivelul tău de vinovăție e perfect funcțional. Ai dreptul să vorbești.

Stela: (vorbind cu vocea) Auzi, donșoară, săr-na, io nu-s proastă, da’ viața m-a cam călcat pe suflet. Aoleu, părințele, să nu vă uitați așa la mine cu milă. Că io nu vreau milă, săr-na. Vreau doar un pic de căldură. Și, dacă se poate, o ciorbă caldă. Că n-am mai băgat nimic în gură de-acu’ trei zile, săr-na. Sunt Stela, da’ lumea-mi zice Steluța. Să nu râdeți, așa-mi zicea mama mea de când eram mică, săraca. Dumnezeu s-o ierte, că s-a dus devreme. De la frig și bătăi, săr-na. Da’ las’ că viața a fost bătăioasă cu toți ai mei, nu numai cu dânsa. (își mângâie burta) Și-acu’ uite-mă, cu burta la gură și cu sufletu’ la pământ, săr-na. Nici nu știu al câtelea e. Al șaptelea, da’ parcă-i primul, că n-am avut timp să iubesc niciunul cum trebuie. Că bărbatul meu, adică fostu’, venea, mă babardea, săr-na, scuzați limbajul, și-apoi pleca ca vântul, dar bătea ca grindina. Zicea că mă iubește, da’ numa’ când n-avea băutură-n cap.

Și știți care-i păcatul cel mai mare? Că io nu m-am visat așa, săr-na. Nu. Când eram fată, aveam rochie roșie cu sclipici, mergeam pe la nunți, dansam de rupeam. Toți băieții mă fluierau când treceam. Aveam vise. Voiam să fiu dansatoare! Să mă vadă lumea la televizor. Da’ viața... viața nu-i cum e în telenovele, să știți, săr-na. E mai mult un film cu bătăi, cu pauze lungi și reclame pentru dureri.

Flashback din viața Stelei pentru a înțelege de ce a ajuns aici:

Luca: Fă, treci aici!

Stela: Stai, nu da, că vin.

Luca: Lasă mucoșii acolo și hai aici.

Stela: Ce vrei?

Luca: Scapă de ăsta.

Stela: Dar e prea târziu. Îndată nasc.

Luca: Nu mă interesează. Avem destui. Mircea și Leonte îs deja buni de cerșit.

Stela: Dar…

Luca: Taci, fă, că te omor. (o lovește) Am zis că scapi de el, scapi. Marș.

Stela: Dar…

Stela: M-am ascuns în noaptea aia într-o scară de bloc, cu paltonu’ pe burtă și cu un cuțit în mână. M-am rugat să nu vină nimeni, săr-na. Mi-a fost frică, da’ nu mai puteam să stau așa. Când am simțit că bebe mișcă, mi s-a făcut rușine. De mine, de lume, de tot, săr-na. Și-am zis: gata, merg la centru ăsta de care am auzit. Măcar să nasc curat, între oameni. Îl adoptă și îl cresc ei cum trebuie, săr-na. Poate dacă știam mai de mult, poate toți copii mei ar fi ajuns avocați, doctori, ingineri (își șterge nasul cu mâneca). Știți ce-i culmea, părinte? Că io încă râd. Râd când îmi aduc aminte cum m-a cerut Luca de nevastă, cu un inel furat din piață și-o floare uscată. Râd când îmi zice fii-miu cel mare: Mamă, când o să fim bogați? Și-i zic: Mâine, mamă, mâine, când s-o-nvârti lumea înapoi! (se uită în ochii părintelui) Nu cer mult. Doar să aveți voi grijă de el. Atât. 

( intră maica Filocalia. Spot de lumină în fața confesionalelor)

Maica Filocalia: Nu mai pot. Am să zic adevărul. 800 de bebeluși. Toți morți, aruncați în W.C. Sângele lor pe mâinile mele. Ale noastre. Ba nu, ale lui. El e criminalul. Se închină religiei banului. Pentru fiecare copil noi primim lunar 23000. Nimeni nu știe. Nimeni nu o să afle. Nenorocita de Stareță, care nu face altceva decât să semene ură, ignoranță și moarte. Femeile astea sunt tinere, fricoase, au rămas gravide și au apelat la noi pentru adopție, tot din cauză că religia și popii împuțiți învăță oamenii să le arate cu degetul și să le transforme în paria doar pentru că urmează să aducă o nouă viață pe lume. Bineînțeles că bărbații implicați în asta se spălă elegant pe mâini și nici gura nu le pute. Ele ajung aici când sarcina e pe final, nasc și semnează un act de adopție. Apoi, noi, maicile Satanei luăm copiii și-i aruncăm în căcat, de-a dreptul! Nu știu dacă sunt vii, că nu eu fac asta, ci Părintele. Și nu știu dacă îi omoară înainte. Cadavrele sunt îngropate în excrementele din grădină. Și toate astea pentru bani. Cât mai mulți bani. Sunt femei bogate. Ca proasta aia de acolo, care ne-a donat 120.000 de euro ca să avem grijă de fiica ei. Avem grijă. Foarte mare. Mă gândesc de câteva zile cum ar fi arătat lumea fără spurcatul ăla de Părinte, ce-ar fi ajuns copiii ăia, ce viața frumoasă și curată ar fi avut. Niște destine frânte cu bestialitate de un monstru. Uneori aud noaptea voci de copii care strigă: Mama! Unde ești? Mamaaaaaa!!! Sunt strigăte ce mă țin trează noaptea. Și nimeni nu-l poate opri. Nici măcar statul. Noi, ca societate, ne trezim doar la morgă. Doar la știri. Doar la înmormântare. Ce nație suntem dacă lăsăm copiii să moară prin orfelinate fantomă? Ce civilizație pretindem că avem, când femeile sunt bătute, violate, umilite și apoi omorâte sub ochii noștri și ai autorităților? Suntem în plină eșuare sistemică. Un dezastru național tăcut, cronic, rușinos. Și poate că e momentul să spun adevărul complet: Statul român nu este nepăsător. Este complice. Complice prin neintervenție. Prin ignoranță. Prin lipsă de acțiune. Când sute de copiii mor și nimeni nu face nimic. Nu suntem o democrație. 

Prima dată m-au pus să nu spun nimic. Că a fost o greșeală. Că fetița s-a născut necurată, cu malformații. Minciuni. A lovit-o Maica Varvara cu sete, cu dispreț, cu o ură inexplicabilă față de tot ce e fragil și viu. A fost omorâtă ca un pui bolnav, într-un abator de suflete. Și știți ce e mai greu de suportat? Că moartea ei a fost doar o statistică. Încă un formular. Am luat bani pe ea, declarând că e în viață. Controalele ce au venit au fost plătite cu bani murdari de sânge. În timp ce trupurile mici erau scufundate în căcat. Copiii aceștia nu sunt oameni în ochii sistemului. Sunt resturi. Răni vii. Deranjuri birocratice. Nimeni nu-i va mai lua în brațe. Nimeni nu le va mai spune te iubesc. Dar sistemul tace. Și tăcerea lui e complice. Statul român este un ogar dresat cu oasele copiilor morți. Trebuie să fac ceva. Chiar și acum în al 12-lea ceas. Știu că vor încerca să-mi închidă gura. Dar n-am nevoie de limbă ca să strig. Mi-ajunge sângele de pe mâini. Sângele copiilor care m-au privit în ochi și nu le-am putut da decât o rugăciune. Dar Dumnezeu n-a venit. Acum vă spun vouă: veniți voi. Uitați-vă în gropile din spate. Priviți adevărul în față: Țara asta ucide copii. Cu acte în regulă. Și nimeni nu e pedepsit. Dacă nu facem nimic, atunci tăcerea devine complicitate.

Va urma