Zidul (3)

Fruntea fierbinte alină cărămida înghețată. Cum e dincolo?, se auzi prin firida îmbătrânită. Au aprins luminițele, îi răspunse o voce hodorogită. Aveți brazi? Da, împodobiți cu chipurile lor. Dincoace nu e nimic, totul e pustiu, arid și în beznă. Cei rămași s-au topit într-atât încât s-au îmbibat în mortarul acestei granițe blestemate. Ah, cred că nu am să apuc să văd artificiile. Nu vorbi prostii. Am stat atât timp împreună. Te rog, nu mă părăsi acum. Dar vocea se stinse ca o lumânare sfârșită.

(500)

Pictură: I.A.