Între două Acasă (2)

Mi-e frică că n-o să mai văd, că n-o să mai respir, că n-o să mai fiu fiul ei. Se va termina totul. N-o s-o mai aud pe Ea cântându-mi, Ești o bobiță, vei fi un vlăstar, Din a ta viță va crește nectar. Home sweet home va fi odată cu nașterea un neant de unde nimeni nu s-a mai întors. N-o să mă mai cocoloșesc în dulceața lichidului ăsta amniotic, ce mi-a fost culcușul veșniciei, ci voi zace în amărăciune. Și de ce? Pentru că Moartea nu are mamă? În fond, cine ar sta lângă o târfă care pute a hoit?

(500)

Pictură: I.A.