În căutarea timpului pierdut (2)

Moșneagul se privi îndelung cum se depărtează. Un nor de colb lăsat d-un pas nesigur la primele ore ale dimineții pe o toloacă plină de brusturi și urzici, ca apoi mersul de la prânz să-i fie hotărât, grăbit p-o uliță de cântece, jocuri și chiote ale iubirilor torță, iar cel de seară, sprijinit într-o cârjă din lemn, să-i fie temător, șontâc, înămolit într-un drumeag betonat cu regrete, amărăciune și apatie. O zi cât o viață. Încă își urmărește zâmbetul din oglindă. E singurul lucru neschimbat. 

(500)

Pictură: I.A.