Așchie (3)

Dumnezeu a călcat timpu-n picioare, înfingându-i-se în talpă un ac de ceas, cel ce ticăie așteptarea finitului cu sunet de lut înmuiat în lacrimi de părinte mâhnit de creația lui, c-apoi să dospească din noroiul ivit un ceaslov de tăceri sfredelitoare. Mergând șontâc spre tronul ziditor, și-a zărit drumeagul de sânge scurs în urma-i, pe unde acum creșteau flori de nu-mă-uita, gândindu-se că singura șansă la credința oamenilor ce au uitat de El e să se arate. Acum timpul era zdrobit. Fiul pogora.

(500)

Pictură: I.A.