Așchie (2)

Șpanul vieții ce mi-a intrat în ochi la naștere acum își croiește drum afară prin măruntaiele unei hălci de carne seci. Nurii iubitei păduri, flești, ruginiți mă adăpostesc, dar nătângii de ei, firav se usucă, cad și mor. Cu ei mor și eu, mă usuc. Frigul sălbatic îmi sfârtecă lutul, iar viermii îmi încălzesc trupul ce zăbovește între beznă și surdină. Sufletul meu acru e mișunat de gândaci, iar sub ostroave albe, păpușă de pământ, zac și eu în zăpadă fără crâcnită tăgadă. Cine sunt? Sunt un uituc.

(500)

Pictură: I.A.