A fost niciodată

chiar înainte de Big Bang, când nimicul se întindea cât zăreai cu bezna prin întunericul neaflat, pentru că strănutul primordial încă nu se aflase și nici nu avea nimeni de gând să folosească vreun cuvânt. Așadar era și o tăcere sfredelitoare pe întinsul vid care făcu să vibreze neantul într-atât încât s-au îmbibat deșertăciunile una-n alta dând naștere bizară unui terci comsogonic de te făcea să te miri de existența vie a lui. Când deodată apăru ca din sine un bătrân ce începu să șuiere lumină.

(500)

Pictură: I.A.