Riduri (3)

Fâlfâiri de aripi. O pană neagră își domolește picajul chiar la picioarele unui moșulică. O bancă. Lângă el stă o arătare cu o față buhăită de șanțuri adânci de acreală, tranșee de plictisit, alcoolism și deprimare. Am venit. Ptiu, ce m-ai speriat, își scuipă în sân moșulică, smârcâindu-și nasul borcănat. Ai răcit?, întrebă arătarea. Cred că am ținut Poarta Raiului deschisă prea mult timp. Râs amar. Poate. Și cum facem? Îți închizi ochii, te pui în poala mea, iar eu îți cânt un cântec de leagăn.

(500)