Amantul imaginar (2)

I-am mângâiat încovoierea, finalizată într-un punct sferic gâdilitor al semnului de întrebare. Ah, sinonimele ei ce-ți umplu gura cu zaft, dulceață și înfiorare, le ador, cum se preling oscilatorii, fremătând pe buze nectarice la rostirea lor. Poate părea o relație extraconjugală prin declinările și conjugările ei simandicoase, uneori greu de pronunțat, dar limba română e amantul imaginar perfect. Iar, vai, circumflexul și sedila, acea virguliță și căciuliță apetisantă a diacriticelor mă întărâtă cel mai tare. Ah.

(500)