Vară. Cald. Sex (2)

Și merse Fiul omului în nerodire, pustiit de gândul că are deja trei decade cu viscerele clocotind a nedeșertăciune, potidit de o foame de carne, când deodată, hop-țop, fu ispitit de năduful sângelui rece. Târâindu-și arsele picioare pe întinsul nisipos al nemărginitului deșert șarpele de Lucică se proțăpi în imediata apropiere de El în chip de cadână ispititoare. Vino în miezul verii să-ți picur în inimă voință și putință. Dar El știind povestea, îi zise, Știi ce, hai să ne ospatăm poftele după duna aia de colo.

(500)