Te iubesc, a spus (2)

S-a uitat la bolovanii de humă în care mișunau viermi stafidiți de căldură. Și-a șters lacrimile, apoi s-a uitat spre cer, scăpând un urlet înfundat, căzând. Nu știa altfel să iubească, decât molcom, în taină, gingaș, fără strâmbăciune, precum o rugăciune din vechea scriptură. Era convins că nu va primi niciun răspuns, oricum nu-l aștepta, toată viața lui a trăit în ură catatonică, departe de căldura umană, așa că nu mică i-a fost mirarea când poza fetei de pe piatra funerară îi răspunse, Și eu.

(500)