Aveam cheie (3)

Oh, Doamne, ce clanță avea. Imediat am vrut să-i așchiez încuietoare, dar ca într-o menghină mi-a prins cheia înainte de-a băga-o în broască. Deși am uns-o cu vaselină părea ruginită pe la zimți. Am crezut că orele de lăcătușerie manuală mi-au redat luciul metalic, dar am fost fuzibil, dilatarea termică s-a produs precoce din cauza nerezistenței mecanice la reziliență sau sudabilitate, așa că încet, încet cheia s-a erodat, s-a înmuiat și s-a rupt. Am crezut că e din oțel, dar e o amărâtă cheie de alamă, mi-a zis.

(500)