Va rămâne în mintea lui. Ca un cântec. Să-i curețe sufletul băltind a vinovație. De n-ar fi fost întunericul și groapa aia nenorocită. Nu e durere mai mare decât pierderea propriului copil. I-a ars scaunul pe care-și legăna copilăria, mirosul ei încă se mai simte în fumul ce se disipă prin crăpătura geamului. Cu mâinile sleite de putere își face o cruce mincinoasă, murmurând un Facă-se voia Ta, Doamne. Mătură cenușa, împingând cu vatraiul un cărbune, apoi se întinde lângă hăinuțele ei și doarme.
(500)
Pictură: I.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Loc de dat cu părerea.
Îți mulțumesc că îți dai sufletul în cuvinte pentru grija mea.