Un veac de singurătate (3)

Cățărat în copacul solitar din fundul livezii, mâncând cireșe amare, El Von Adolfo Gregoire, cel a cărui nume nu i se pronunța decât El VAG, se hotărăște în singuratatea-i scorțoasă, parcă învăluit într-o transă de duhul amăgirii, să-și atârne de capătul unei sfori unse bine cu osânză gâtul sfărâmat de asfințitul astrului tutelar. Umbra lui bălăngănitoare prinse roz în obraz și zburda de-acum pe cărările nebătătorite ale grădinii, neînsoțit decât de trilul unor petale mucegăite de gerbere. Pace.

(500)

Pictură: I.A.