Enigma Ottiliei

Cu pași mohorâți ieșise pe ușă, căutând cu ochișorii ei sidefii seninul vreunui om, doar că în jur domnea ciripitul unei vrăbii ce își pierduse puii în cronțănitul unui motan șchiop. Făcu încă trei pași și-și auzi numele strigat de la etajul al patrulea al blocului unde locuia. Ajungând acolo nu văzu decât o pisică neagră care zâmbindu-i i-a zis: Ottilia. Fugi. Cu cât alerga fetița mai repede pe treptele asimetrice cu atât mogâldeața tuciurie rânjea mai tare, Fugi, fugi. Acasă muțenia i se așternu în glas până azi.

(500)

Pictură: I.A.